Studiu de aghiologie argumentand canonizarea oficiala a Sfintilor Simeon si Amfilohie de la Parhauti

Ierom. Asist. Dr. Vasile BIRZU
Prezentul studiu cu caracter istoric si aghiografic izvoraste din necesitatea de a fi prezentate stiintific, printr-o incadrare contextuala in epoca, vietile a doi importanti sfinti romani, Sfintii Simeon si Amfilohie de la Pangarati, ce au fost considerati ca atare in trecut, fiind cinstiti cu zi de praznuire si cu citirea vietilor lor in trapeza si la strana pana la inceputul secolului al XIX-lea.
Cunoscuta in Cronice si Letopisete drept ctitorie a voievodului Alexandru Lapusneanu, Manastirea Pangarati, asemeni multor altor manastiri din Moldova intemeiate odata cu raspandirea formelor de vietuire isihasta in veacurile XIV-XV, isi are originile in ceea ce la inceput a fost o sihastrie, un loc de nevointa si inchi¬nare al unui calugar pustnic sau eremit, intemeietorii, Sfintii Cuviosi Simeon si Amfilohie a caror recanonizare oficiala o sustinem, fiind cu mare probabilitate ultimii, cunoscuti actualmente din sursele scrise, dintr-un sir de sihastri ale carui urme se pierd in negura inceputurilor epocii medievale a Tarii Moldovei. Acest fapt il sustine istoricul Nicolae Iorga care considera ca numele de „Pangarati” provine de la un posibil calugar Pangratie care „se pare, a fost un pustnic de demult, dand numele paraului din apropiere”, pe locul de astazi al manastirii existand odata, in opinia renumitului istoric, „un sat al lui Pancratiu sau Pangratie, cum se zice dupa greceste, care in forma ungureasca era Pongracz, iar in cea romaneasca voca¬lizata Pangarati, fara nici un amestec al unei idei de pangarire…”. Aceasta ipoteza, desi in principal cu suport filologic si confirmata partial de prima mentionare scrisa a localitatii Pangarati, in actul de donatie pe care Petru Schiopu il face, la anul 1576, manastirii Bistrita, plaseaza, asadar, inceputurile vietuirii isihaste in vatra manastirii Pangarati inainte de primii intemeietori cunoscuti, Sfintii Simeon si Amfilohie. In perspectiva acestei ipoteze Cuviosul Simeon, probabil retragandu-se la Pangarati, in locul de sihastrie al acestui inaintas al sau, Pangratie, nementio¬nat, insa, de nici o sursa istorica, nici macar de Cuviosul Amfilohie in discutia sa cu Voievodul Alexandru Lapusneanu prezentata in actul Cuvantul pentru zidirea Manastirii Pangarati redat mai jos. Totusi am considerat necesar de mentionat aceasta ipoteza pentru ca, in mod real, toponimul Pangarati e prea specific pentru a avea alta origine decat cea intuita de istoricul N. Iorga si apoi, e cel mai sugestiv pentru modul de formare a vetrelor manastiresti si ale satelor in acea perioada in care a fost intemeiata si Manastirea Pangarati.
Intemeierea propriu-zisa a vetrei manastirii a avut loc in vremea lui Stefan cel Mare si Sfant care, in 1461, il ajuta pe sihastrul Simeon sa inalte o biserica de lemn pe locul unde acesta se nevoise din anul 1432, de cand plecase de la Manasti¬rea Bistrita. Distrusa de turci in 1475-1476, pe locul acestei biserici va zidi, peste 100 de ani, la 1561, Alexandru Lapusneanu biserica actuala, de piatra, a manastirii, incluzand de fapt la subsolul acesteia basca sau grota in care primii doi sihastri cunoscuti isi savarseau jertfa duhovniceasca de rugaciune si nevointa ascetica. Odata devenita Manastire, „ruga” voievodala de la Pangarati a cunoscut si dupa primii voievozi si sihastri intemeietori perioade de inflorire prin urmasii voievozi sau boieri cucernici ce au continuat sa o inzestreze sau sa ii intareasca daniile, din evenimentele ctitoricesti din Evul Mediu fiind demn de mentionat reparatia acoperisului bisericii si construirea unei noi eclesiarhii la anul 1642 de catre vistiernicul Dimitrie Soldan, cumnatul Voievodului Vasile Lupu. Drama manastirii a inceput exact dupa restaurarea ei in anii 1850-1860, de catre Arhimandritul Barnaba, odata cu legea secularizarii din decembrie 1863 cand, confiscandu-i-se proprietatile funciare, o parte din obste se retrage la schitul Tarcau, recent ctitorit atunci pe terenul Manastirii. Ea se continua apoi timp de peste un secol, pana in 1990, locasului manastirii dandu-i-se succesiv utilitatea de „puscarie”, in 1872, de spital de campanie in 1914, de spital TBC in 1918, de schit al Manastirii Secu in 1928, de depozit de munitie si cazarma militara in 1938, de temnita impotriva opozantilor comunismului dupa razboi in perioada nationalizarii si colectivizarii, de statiune de cercetari biologice, geologice si geografice in 1956 si de depozit de plante medicinale din 1980 pana in 1990.
Documentele ce ofera datele necesare initierii procesului de canonizare oficiala a Sfintilor Simeon si Amfilohie de la Pangarati sunt doua „istoricuri” ale manastirii scrise de Cuviosul Arhimandrit Barnaba si de Ieromonahul Ilarie Lupascu, dar mai ales importantul text aghiografic de la 1570, monument in acelasi timp de limba romaneasca veche, anume Cuvantul pentru zidirea sfintei manastiri Pangarati, pastrat intr-un manuscris copiat la manastirea Bisericani in 1809, cuprinzand insemnarile ieromonahului Anastasie de la manastirea Moldovita, care reda cele auzite de la Cuviosul Amfilohie, cel de al doilea staret al manastirii Pangarati, inainte de mu-tarea sa la cele vesnice, cu privire la intemeierea Manastirii.
Informatiile din acest ultim document sunt preluate, fie direct, fie din traditia orala, de celelalte doua „istoricuri”, Cuvantul pentru zidirea sfintei manastiri Pangarati fiind, de fapt, unul din primele si putinele texte pastrate de aghio¬grafia veche romaneasca, asa cum il califica istoricul Petre St. Nasturel, care ii si asigura editia critica. Pentru mai multa elocventa si putere de convingere in sprijinul initiativei de canonizare oficiala a Sfintilor Cuviosi a caror viata o redau, reproducem integral la sfarsitul prezentului studiu aceste documente ca unele ce afirma clar memoria tra¬ditiei vii a Bisericii ce i-a considerat si i-a cinstit ca sfinti pe acesti Cuviosi Parinti.
Analiza si prezentarea de mai jos a vietilor acestor doi importanti intemeietori ai vietii de sfintenie pe aceste meleaguri moldave, Cuviosii Simeon si Amfilohie de la Pangarati, speram ca va intregi mai mult portretul lor istoric si sfant, reliefand un plus de informatii in sprijinul afirmarii sfinteniei lor si, ca atare, a canonizarii lor. Alaturi de vietile acestor sfinti, atat pentru a intregi portretul istoric al epocii, cat si, prin comparatie, pe cel al sfintilor, va fi prezentat, atat cat priveste intemeierea Manastirii Pangarati al carei principal ctitor a fost, portretul binecredincio¬sului voievod Alexandru Lapusneanu, atat cu scopul de a restaura imaginea complexei si zbuciumatei sale personalitati istorice deformata prin nuvela ce-i poarta numele a scriitorului Costachi Negruzzi, cat si pentru a prezenta, pur si simplu, un model de raportare fata de idealul sfinteniei al unei personalitati istorice, consacrate pentru a sluji binele obstesc ca domnitor.
Sihastrul Simeon. Staretul manastirii din anul 1867, Cuviosul Arhimandrit Varnava, in al sau Scurt istoric al Manastirii, scris in anul 1857 la cererea Mitropoliei Moldovei, ne spune ca „la anul 6940=1432, in zilele lui Ilias voievod, fiul lui Alexandru voievod cel Bun a venit de la monastirea Bistritei, un monah cu numele Simioan, smerit si marturisit cu fapte bune si dorind de viata pusniceasca a lacuit in codrii pustii pe coasta muntelui numit Parul, aproape de paraul cu numele Pangarati, unde acum este monastirea cu acest nume, si locul s-a numit sihastria lui Simioan.»
Aceasta relatare e confirmata de o sursa mult mai veche despre istoria manastirii, anume de Cuvantul pentru zidirea sfintei manastiri Pangarati scris de Cuviosul Anastasie de la Moldovita, pe la anul 1570, unde ni se relateaza dialogul dintre domnitorul Alexandru Lapusneanu si Cuviosul Amfilohie, staretul Manastirii din prima jumatate a veacului al XVI-lea: „Si apoi au intrebat pre sfantul starit marele voevod Alexandru, fost-au inainte vreame, si mai inainte de tine, vietuitori calu¬gari (pe locul) acesta, au n’au fost? Iar el pre amaruntul i-au povestit pentru viata sfantului Simon preotul, si cum ca avea Bisearica mititica de lemn intru numele sfantului Dimitrie izvoratoriul de mir, facuta de batranul Stefan Voevod, si spur¬catii Turci o au ars, cand au venit la Valea Alba”.
Tot in acest Cuvant pentru zidirea sfintei manastiri Pangarati, Cuviosul Anasta¬sie de la Moldovita ne relateaza despre aratarea in vis catre Voevodul Alexandru Lapusneanu a Sfantului Mucenic Dimitrie poruncindu-i: „sa zidesti intru numele meu biserica, pre locul unde am avut mai inainte facuta de batranul Stefan voevod, in zilele staritului Simeoan ieromonah, pe care o au ars spurcatii Turci, cand au venit in pamantul acesta ticalos cu razboiu asupra lui Stefan voevod, si l’au biruit la Valea Alba”.
Staretul Varnava, in acelasi scurt istoric, ne relateaza despre imprejurarile in care s-a construit aceasta prima biserica de catre Voevodul Stefan cel Mare: „Iar la anul 6969=1461, sihastrul Simioan, cu bani de la Stefan voievod cel Mare, a facut biserica de lemn, si prin aratarea ce i s-a facut in vedenie, a asezat hramul sfantului si slavitului marelui mucenic Dimitrie izvoritorul de mir”, confirmandu-ne, insa cu o datare istorica eronata, faptul ca aceasta biserica a fost arsa de catre turci: „iar la anul 6992=1484 in vremea razboiului de la Valia Alba a ars biserica acea de lemn”.
Analiza acestor putine si nesigure date istorice impreuna cu cele ce au supravietuit in cronici sau au fost transmise din memorie in scurtele istorii intocmite la diferite date de staretii manastirilor Bistrita, Bisericani, Pangarati, ne permit formularea a doua principale ipoteze privind inceputul si perioada vietii sihastresti a Cuviosului Simeon in vatra viitoarei Manastiri Pangarati, in ambele profilandu-se rolul vietuirii sihastresti din vatra Manastirii Bistrita, una din marile ctitorii voievo¬dale din secolul al XV-lea, ce a format spiritual, direct sau indirect, pe intemeietorul Manastirii Pangarati, Sfantul Cuvios Simeon. Ambele ipoteze afirma intemeierea sihastriei Pangaratiului „la anul 6940=1432, in zilele lui Ilias voievod, fiul lui Alexandru voievod cel Bun”.
O prima ipoteza, sustinuta de Parintele Ieromonah Ioanichie Balan, face din Cuviosul Simeon un ucenic indirect al Sfantului Iosif de la Bisericani, a carei viata e pusa candva, probabil la inceputul veacului al XV-lea, cand acesta se intoarce din pustiul Iordanului unde sihastrise impreuna cu cei 17 ucenici ai sai (15 romani si 2 greci), din cauza navalirilor arabilor asupra Locurilor Sfinte. Insa plasarea vietii Cuviosului Iosif „in ajunul vietii lui Stefan Voievod cel Mare”, deci probabil pe la anul 1430, iar a mortii lui pe la sfarsitul secolului al XV-lea, face pe Cuviosul Iosif contemporan cu Cuviosul Simeon de la Pangarati, foarte probabil Cuviosul Simeon de la Pangarati fiind aceeasi persoana cu primul din cei 17 ucenici ai Sfantului Iosif de la Bisericani, Simon, mentionat in Pomelnicul ctitoricesc al Manastirii Bisericani. Aceasta ipoteza e intarita de toponimele muntilor, poienelor si paraielor din zona, ce amintesc, asa cum arata Parintele Ioanichie Balan, de ucenicii Sfantului Iosif de la Bisericani, varful Simon si varful Paru (de la numele Pir, al unuia din ucenicii greci ai Sfantului Iosif) fiind si acum in imediata vecinatate a actualei manastiri Pangarati. In sprijinul acestei ipoteze vine si numele de Simon iar nu Simeon al Cuviosului Simeon, transmis in Cuvantul... Cuviosului Anastasie de la Moldovita.
Cea de a doua ipoteza o infirma pe prima facand din Cuviosul Simeon de la Pangarati un fiu direct al Manastirii Bistrita „nascut pe la inceputul secolului al XV-lea, intr-un sat din apropierea orasului Piatra Neamt numit in trecut Targul Pietrei, pe cand conducea Tara Moldovei evlaviosul domn Alexandru cel Bun”, insa fara a fi influentat de Sfantul Iosif de la Bisericani sau de ucenicii acestuia, pentru ca viata Sfantului Iosif la Bisericani, „dupa intoarcerea in Moldova de frica otomanilor, cu toata «cimotia» calugareasca” din pustia Iordanului, ar fi plasata dupa caderea Constantinopolului (1453), candva intre „anul 1498, cand a pus temelia schitului [Bisericani] cu ajutorul lui Stefan cel Mare”, si anul 1535, cand a raposat. Aceasta ipoteza e sustinuta de mentiunea lacunara si nesigura rezultata din formularea deficitara din Istoria pe scurt a monastirei Bisericani, conform careia „Fondatorul monastirii Bisericani este un ieromonah si staret Iosif, venit in Mol¬dova de la Iordan cu cativa ucenici ai sai, (ce natie a fost acest om n-am putut afla) si asezandu-se in muntii acestia cam in ajunul vietii lui Stefan Voievod cel Mare, caci curand a raposat eroul moldovenilor Stefan Marele”.
Mai veridica dintre aceste doua ipoteze e cea de a doua, pentru ca nu se explica cum evlaviosul domnitor Stefan cel Mare a ctitorit la anul 6969=1461 o Biserica de lemn Cuviosului Simeon la Pangarati, ignorand total personalitatea Sfantului Iosif de la Bisericani care a adus din Tara Sfanta regula vietuirii achimite, initiind impreuna cu ucenicii sai o adevarata emulatie spirituala, asa cum subliniaza si Pa¬rintele Ioanichie Balan. Rezulta de aici, de fapt, ca, probabil, Sfantul Iosif in tinerete, inainte de a pleca in pustiul Iordanului, a putut fi ucenicul Cuviosului Simeon de la Pangarati sau cel putin a putut auzi de vietuirea sfanta si minunata a acestuia, iar nu invers, asa cum sustine Parintele Ioanichie Balan. In varianta plasarii vietuirii Sfantului Iosif intre anii 1430 si 1500, Cuviosul Simeon nu putea fi ucenic al Sfantului Iosif pentru ca nu avea efectiv cand. Cu siguranta ca Sfantul Simeon s-a nascut candva la sau inainte de 1400, formandu-se duhovniceste de mic copil in climatul isihast inspirat de „calugarii sihastri ce locuiau platoul lui Petru Rares si muntele Simon inca din secolul al XIV-lea”, astfel incat, la anul 1432 a putut primi, probabil de la acestia, binecuvantarea de a merge in pustie, fiind la o varsta a maturitatii si barbatiei duhovnicesti. Prin 1476, Cuviosul Simeon trebuie sa fi fost destul de inaintat in varsta de vreme ce surghiunul provocat de victoria partiala a turcilor la Valea Alba i-a adus moartea.
Din analiza acestor ipoteze, formulate, ce-i drept, pe baza datelor provenind din surse istorice secundare si relativ stiintifice, putem concluziona ca Cuviosul Simeon, intemeietorul vetrei viitoarei Manastiri Pangarati, nu a fost ucenic al Sfantului Iosif de la Bisericani, ci ca „a venit de la monastirea Bistritei la anul 6940=1432, in zilele lui Ilias voievod, fiul lui Alexandru voievod cel Bun”, ca sihastru in padurea de pe valea paraului Pangarati, ducand o viata autentica de nevointe duhovnicesti in cei aproape 30 de ani dintre 1432 si 1461, desavarsindu-se astfel ca personalitate duhovniceasca ce a atras atentia, dragostea si respectul duhovnicesc al marelui domnitor, pe care l-a determinat astfel sa-l ajute cu bani pentru construirea primei biserici de lemn care, dupa cum am vazut, a fost distrusa de turci dupa lupta de la Valea Alba.
Dupa cei 29 de ani petrecuti singur si fara biserica, facandu-si rugaciunile in basca din stanca pe care va fi zidita actuala biserica monument, Cuviosul Simeon traieste impreuna cu obstea o viata chinovial eremitica pana in anul 1476, cand e nevoit sa plece in surghiun. Imprejurarile care au determinat acest surghiun al intregii obsti a Cuviosului Simeon le aflam din Cuvantul... Cuviosul Anastasie, care spune ca turcii „toata tara o au ars si au robit si multime fara de numar de noroade au luat cu dansii robi si de atuncea s-au inceput a li se da bir. Si de la acel razboiu deabia sangur Stefan voevod a scapat si au fugit cu putini ostasi, pentru pacatele bietilor crestini”.
Din relatarea Cuviosului Amfilohie expusa de Cuviosul Anastasie am putea crede ca moartea Cuviosului Simeon s-ar fi petrecut in Manastirea Caseva, imediat dupa lupta si campania de la Razboieni (26 iulie-16 august 1476), dupa care Stefan cel Mare aduce moastele Cuviosului Simeon, in procesiune, in cetatea de scaun a Sucevei: „Iara acel starit Simon, impreuna cu ucenicii sai, au scapat in tara Ungu¬reasca la cetatea Gurghiu, la manastirea Casiva‚ unde iaste hramul Adormirea Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezeu, si acolo s’au pristavit si s’au ingropat de ucenicii lui cu cinste. Si apoi, dupa ce s’au intors Turcii si s’au potolit vrajba robiei si s’au facut pace, atuncea au trimis Stefan Voevod si i-au adus sfintele lui moaste intr’o racla cinstita si le tinea in vistieria Sa cu cinste”.
Insa o analiza mai atenta ne va revela perioada si data exacta a bejeniei obstii si a mortii Cuviosului Simeon. Cuviosul Varnava, care probabil nu detinea textul Cuvantului... Cuviosului Anastasie, ci doar unele date din traditia orala sau din alte documente necunoscute (el scrie «istoria in scurt a monastirii Pingaratii, adunata din istoria pe larg (despre care nu se stie nimic – n.n.), ce se pastreaza la aceasta monastire»), ne spune, datand gresit anul luptei de la Razboieni, ca „la anul 1484, in vremea razboiului de la Valea Alba a ars biserica aceea de lemn, iar sihastrul Simioan, impreuna cu toti calugarii s-au dus in tara ungureasca, la cetatea Gurghia (actualul oras Gheorgheni) si s-au salasluit in monastirea Casava, unde s-a si savarsit din viata”.