Inceputurile unui dialog global ortodox – evanghelic

Bradley Nassif
Introducere
In luna noiembrie a anului 1999, American Academy of Religion a gazduit pentru prima data intalnirea dintre „Grupul de studii ortodoxe” si „Grupul de studii evanghelice”. Moderatorul, Robert Jenson, de la Universitatea Princeton, a rezumat interactiunea dintre cele doua parti in urmatoarele cuvinte: „Nu stiu sa existe vreun dialog intre doua grupari crestine care sa aduca o mai mare provocare unitatii ecumenice, decat cel dintre crestinii ortodocsi si cei evanghelici. Chiar si numai gandul ca doua grupuri atat de diferite ar putea vreodata sa depaseasca diferentele dintre ele este greu de acceptat. Intre cele doua exista o uni-tate remarcabila, dar, totodata, si divergente remarcabile. Insa, asa cum spunea Iisus: «La Dumnezeu... toate sunt cu putinta»”.
Scopul acestui articol este de a identifica si descrie cele mai impor-tante dialoguri si schimburi academice care au avut loc in diverse parti ale lumii de-a lungul ultimului deceniu, intre traditia Bisericii Ortodoxe si cea a protestantismului evanghelic. Acestea includ activitatea desfasurata de societati academice, diversi cercetatori, agentii ecumenice, seminarii si organizatii misionare. Problema ultimilor doua sute de ani, anteriori anilor 1990, de istorie paralela a Ortodoxiei si Evanghelismului si cea a numarului tot mai mare de credinciosi evanghelici care se indreapta spre Ortodoxie in zilele noastre vor fi abordate doar in ansamblu in studiul de fata, deoarece problemele pe care le implica sunt mult prea numeroase si complexe pentru a putea fi urmarite aici in detaliu. Nadajduim ca, in urma parcurgerii acestei analize cu privire la perioada dintre 1990 si zilele noastre, cititorii vor beneficia de informatii la zi si de o importanta vitala asupra unui potential punct de cotitura important in relatiile dintre Ortodoxie si Evanghelism in istoria moderna a Bisericii.
Relatiile din trecut
Istoria relatiilor dintre traditia Bisericii Ortodoxe si cele evanghelice protestante nu a fost scrisa niciodata. Cu toate acestea, cautarea nu trebuie sa mearga prea departe pentru a intelege ca in trecut relatiile dintre ele au fost predominant caracterizate de o lunga istorie negativa de prozelitism, persecutie, suspiciune reciproca, ostilitate, teama si ignoranta. De-a lungul secolului al XIX-lea si in prima parte a secolului al XX-lea, crestinii ortodocsi din Orientul Mijlociu au fost tinta campaniilor de convertiri in perioada misiunilor prezbiteriene in tarile arabe. Mii de crestini arabi au parasit bisericile ortodoxe, melkite si cele iacobite siriene si s-au integrat in comunitatile prezbiteriene nou formate. Mai putin succes au avut misiunile protestante in Rusia si Grecia. In Rusia, inainte de Revolutia Comunista din 1917, cuvintele „Ortodoxie, nationalism si autocratie” reprezentau deviza slava a nationalismului ortodox care ii dezavantaja din punct de vedere social pe credinciosii protestanti rusi si ii oprima in numele „Sfintei Rusia”. In Grecia, au fost promulgate legi civile care scoteau in afara legii „prozelitismul” facut de misionarii protestanti, a caror incalcare se pedepsea prin amenzi si/sau inchisoare. De-a lungul secolului al XX-lea, sute de misionari protestanti au suferit persecutii sporadice si discreditare sub actiunea legislatiei ortodoxe grecesti.
In ceea ce priveste Statele Unite, mii de credinciosi ortodocsi au ajuns pe coasta americana, venind din Siria, Liban, Rusia si Grecia si din diverse tari europene in timpul perioadei de imigrari de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea. Spre deosebire de unitatea nationala de care unii ortodocsi s-au bucurat in tarile lor de provenienta, America le oferea acum o noua provocare externa, prin pluralismul ei religios. In acest interval de timp, starea bisericii s-a inrautatit. La a doua sau a treia generatie, un mare numar dintre descendentii imigrantilor ortodocsi s-au imprastiat in afara bisericii datorita evidentei irelevante a acesteia pentru vietile lor si a faptului ca nu aveau posibilitatea sa participe la o liturghie tinuta in limba engleza. O parte dintre acesti enoriasi (este greu de precizat cati anume) s-au alaturat unor biserici protestante dupa ce au fost (re)convertiti la Hristos prin misiunea evanghelica desfasurata de Billy Graham Crusades, Young Life, Campus Crusade for Christ si alte organizatii parabisericesti, cat si prin marturia personala a credinciosilor. In unele situatii, dupa ce si-au parasit biserica, fostii credinciosi ortodocsi au ajuns sa fie ostracizati din punct de vedere social de catre familiile lor. In acesti termeni se prezenta situatia generala a relatiilor dintre crestinii ortodocsi si cei evanghelici.
Inceputurile unui dialog global
In ultimii, aproximativ, treisprezece ani a inceput sa se contureze o noua paradigma a relatiilor ecumenice dintre credinciosii ortodocsi si cei evanghelici, atat la nivel popular, cat si la nivelul organizatiilor. In ceea ce priveste primul nivel, in America au inceput sa se alature Bisericii Ortodoxe mai multi credinciosi evanghelici decat in oricare alta perioada anterioara. Acelasi lucru se intampla si in Marea Britanie, insa intr-o mai mica masura. Desi nu a fost intreprins un studiu riguros pentru a analiza motivatiile exacte ale acestor convertiri, numarul crescand al unor asemenea mutatii a atras cu siguranta atentia deopotriva a liderilor ortodocsi, cat si a celor evanghelici. La o analiza de suprafata, cele mai importante motive pentru care evanghelicii isi parasesc bisericile par a fi o foame tot mai acuta dupa o inchinare liturgica, dorinta de a fi intr-o legatura directa cu crestinismul istoric si cautarea unui consens istoric asupra adevarului. O anumita sursa estimeaza ca in prezent, optzeci la suta dintre cei care intra in Biserica Ortodoxa provin din contexte evanghelice si carismatice, precum: Campus Crusade for Christ, Young Life, Youth for Christ, comunitatile Vineyard, Evangelical Free Church, denominatii baptiste, Christian and Missionary Alliance si alte comunitati independente. Celelalte douazeci de procente vin din biserici traditionale, precum: Bisericile Anglicana, Episcopaliana, Luterana, Metodista si Prezbiteriana. Millard Erickson, un teolog evanghelic american de prestigiu, considera acest fenomen drept o miscare de mici proportii, dar importanta, care are potentialul de a produce un impact puternic asupra viitorului credintei evanghelice.
Un numar tot mai mare de persoane, in special studenti, se orienteaza spre denominatii care accentueaza rolul traditiei, al legaturii istorice si al liturghiei. Am in minte aderarea unor oameni ca Robert Webber si Walter Dunnett la biserici episcopaliene si anglicane. O pozitie si mai radicala este reprezentata de miscarea de aderare a unor evanghelici la Biserica Ortodoxa. Peter Gillquist, un lider important al acestei miscari, descrie pelerinajul catre Ortodoxie strabatut de doua mii de protestanti evanghelici. Un numar al publicatiei sale periodice Again a gazduit marturiile unor persoane recent convertite la Ortodoxie. Printre cazurile cele mai frapante se numara Franky Schaeffer, fiul regretatului Francis Schaeffer. Cativa, ca de exemplu Thomas Howard, au fost atrasi chiar de romano-catolicism.
Aceasta miscare este de dimensiuni reduse, dar este reala si are potentialul exercitarii unei mari influente datorita faptului ca include tineri care ar fi putut deveni lideri ai miscarii evanghelice in anii urmatori. Daca directia dominanta a crestinismului evanghelic nu gaseste modalitati de a implini nevoia tinerilor, care tanjesc dupa o legatura cu crestinismul istoric si cu o inchinare care sa aiba un caracter liturgic mai pronuntat, si mai multi dintre ei se vor indrepta inspre denominatii care ofera alternative reale la obisnuita inchinare axata pe experienta.
Referinta pe care o face Erickson la Peter Gillquist prezinta modul in care fostul lider al miscarii Campus Crusade for Christ a condus aproximativ 1700 dintre adeptii sai la alipirea de Biserica Ortodoxa Antiohiana in 1987. Ceilalti 500 dintre discipolii sai s-au desprins de restul gruparii si au ramas o denominatie separata sub numele de „Bise-rica Ortodoxa Evanghelica”. Cativa ani mai tarziu, Franky Schaeffer, fiul regretatului Francis Schaeffer, s-a alaturat Bisericii Ortodoxe Grecesti. Desi Gillquist si Schaeffer sunt cat se poate de seriosi in chemarea la ucenicia crestina, asa cum recunosc ei insisi, niciunul dintre ei nu detine o educatie teologica temeinica, fapt reflectat de istoria formarii lor educationale si de frecventele interpretari mult prea simplificate ale istoriei bisericii si ale teologiei. Este, de asemenea, important de remarcat faptul ca in Marea Britanie, Michael Harper s-a convertit recent la Or-todoxie ca reactie la erodarea doctrinara a Bisericii Anglicane.
Alaturi de aceste tendinte populare, exista o serie de foruri consa-crate prin care evanghelicii si ortodocsii au inceput sa interactioneze unii cu altii in ultimul deceniu. Majoritatea acestora au scopul stabilirii unor relatii de prietenie intre participantii la discutii, si doar cateva au presupus lansarea participantilor in discutii teologice de substanta. In urmatoarele paragrafe voi incerca sa documentez si sa evaluez activitatea pe care o desfasoara anumite societati academice si organizatii misionare, diversi cercetatori, si cateva seminarii si universitati. Procedand astfel, am certitudinea ca voi omite persoane si proiecte importante, datorita slabiciunii propriilor mele limitari. Ceea ce urmeaza reprezinta tot ce am reusit sa fac in identificarea contributiilor majore, atat cat eu le pot percepe.
Societati academice si organizatii misionare
De-a lungul ultimilor treisprezece ani, s-au conturat trei organizatii de prestigiu care au activat pe diferite planuri in dialogul ortodox – evanghelic. Nu exista relatii oficiale intre aceste organizatii, de vreme ce fiecare a fost infiintata cu un scop aparte, independent de specificul ce-lorlalte. Cu toate acestea, in anumite momente, de facto ele isi completeaza in mod reciproc activitatea sau se suprapun in unele privinte. In ceea ce priveste obiectivul principal, cea dintai organizatie se axeaza pe problemele teologice, cea de-a doua este preocupata de viata bisericii, iar a treia se focalizeaza asupra atitudinilor si relatiilor practice dintre cele doua grupuri. Pe langa aceste organizatii, voi face cateva remarci asupra dialogurilor ocazionale care au fost initiate avand o durata si un scop limitat, cat si asupra situatiei din Romania care este a doua tara ca marime in ce priveste populatia ortodoxa.
Activitatea cea mai intensa si sustinuta din prezent in intelegerea domeniilor de convergenta si divergenta teologica dintre traditia orto-doxa si cea evanghelica este desfasurata de catre Society for the Study of Eastern Orthodoxy and Evangelicalism (SSEOE). Acesta este un grup eru-dit fondat in 1990 in Statele Unite de catre autorul studiului de fata, alaturi de alti sase teologi ortodocsi si evanghelici (James Stamoolis, Pr. George Liacopoulos, Andrea Sterk, Barbara Nassif si Dale Allison). Toti acestia aveau, la diferite niveluri, o experienta personala si o instruire academica in ambele traditii. Prin intalnirile sale anuale si lucrarile aferente nepublicate, SSEOE incearca sa determine cele doua traditii sa se cunoasca si sa se inteleaga in relatie cu istoria, doctrina, inchinarea si spiritualitatea celeilalte. Pana in 1999, organizatia s-a intalnit anual la Billy Graham Center, in campusul Wheaton College, iar in prezent se intruneste in diferite locuri din Statele Unite. Printre temele anterioare se numara: „Prozelitism sau convertire? Un schimb de idei ortodox – evanghelic” (1991), „Scriptura, traditie si autoritate” (1992), „Mantuirea prin har” (1993), „Imparatia lui Dumnezeu si rolul Bisericii in mantuire” (1994), „Rolul teologiei in viata spirituala” (1995) si „«In afara Bisericii nu este mantuire»: Un schimb de idei ortodox – evanghelic” (1999). Pentru discursurile principale au fost invitati vorbitori din America de Nord, printre care teologi ortodocsi, precum: Stanley Harakas, Leonid Kishkovsky, Theodore Stylianopoulos, Emmanuel Clapsis, George Liacopoulos, Michael Prokurat si Edward Rommen; teologii evanghelici participanti au fost: J. I. Packer, Thomas Oden, Gerald Bray, Donald Bloesch, Grant Osborne, James Stamoolis, Kent Hill, Thomas Finger, Harold O. J. Brown, Craig Blaising si Dale Allison. Formatul consta in alegerea unei singure teme anuale pe care isi construiesc discursul cate doi vorbitori de referinta din ambele parti, dupa care urmeaza participa-rea audientei si un rezumat al concluziilor la care s-a ajuns la sfarsitul conferintei. Scopul SSEOE nu este sa converteasca oameni, facandu-i sa treaca dintr-o parte in alta, desi majoritatea membrilor considera con-vertirea teologica drept o consecinta legitima a dialogului. Scopul prin-cipal al acestei societati este de a-i imbogati pe participanti prin inlaturarea falselor bariere care i-au despartit, identificand totodata diferentele care se mentin. In cuvintele statutului societatii, SSEOE cauta „sa promoveze comuniunea si imbogatirea reciproca intre teologii implicati in aceste activitati si sa coordoneze activitatea acestor teologi in America de Nord si in strainatate”. Membrii apartin unui spectru larg de denominatii evanghelice si jurisdictii ortodoxe. Printre institutiile reprezentate prin studenti si profesori se numara Trinity Evangelical Divinity School (Illinois), Wheaton College, Eastern Mennonite Semi-nary, Southern Baptist Seminary (Kentucky), Dallas Seminary, Fuller Seminary, St. Vladimir’s Orthdox Seminary, Holy Cross Greek Orthodox Seminary si altele. Sustinerea activitatii SSEOE de catre evanghelici si ortodocsi a venit prin participarea unor personalitati precum Kenneth Kantzer, J. I. Packer, Ward Gasque, Kent Hill, Bill Bright, Bishop Timothy (Kallistos) Ware, Pr. Stanley Harakas, regretatul Pr. John Meyendorff si Philip Saliba, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Antiohiene a Americii de Nord.
A doua organizatie dedicata dialogului ortodox-evanghelic este Evangelicals for Middle East Understanding (EMEU) [Evanghelicii pentru intelegerea Orientului Mijlociu], cu sediul in cadrul North Park Univer-sity in Chicago, Illinois. Conform declaratiei sale de misiune, Evangelicals for Middle East Understanding este o comunitate informala formata din crestini evanghelici din America de Nord, dedicata dia-logului care urmareste intelegerea reciproca, respectul si prietenia intre crestinii din Orientul Mijlociu si cei din apus”. O buna parte din activi-tatea organizatiei are in vedere cresterea gradului de cunoastere a situatiei crestinilor arabi din Orientul Mijlociu si cultivarea unui senti-ment de solidaritate cu acestia. In actiunile EMEU sunt implicate biserici prezbiteriene si alte denominatii protestante, fiind stabilite legaturi cu Biserica Ortodoxa si bisericile orientale din Egipt, Liban, Siria, Palestina, Iordania, Irak, Sudanul de sud si tarile arabe inconjuratoare. Prin organizarea unor calatorii cu scop educational, intreprinse de evanghelici americani in Orientul Mijlociu, si prin gazduirea unor conferinte in Orientul Mijlociu si in America de Nord EMEU faureste o legatura vi-tala intre rasarit si apus. Spre deosebire de SSEOE, care se axeaza cu precadere asupra problemelor teologice, EMEU este focalizata asupra realitatilor practice, pastorale si autohtone ale bisericilor ortodoxe din tarile islamice. Cu toate acestea, SSEOE si EMEU isi completeaza in mod reciproc activitatea, prin faptul ca sunt explorate atat realitatile doctrinare, cat si cele practice ale vietii Bisericii contemporane.
Cea de-a treia organizatie este Consiliul Ecumenic al Bisericilor (CEB) [World Council of Churches]. Este binecunoscut faptul ca CEB si-a inceput existenta la inceputul secolului, insa doar din 1993 acest for de-pune un efort concentrat in crearea unei serii de dialoguri intre comunitatile ortodoxe si cele evanghelice. Au fost doua evenimente is-torice care au generat acest nou spatiu de dialog ecumenic in cadrul CEB. Primul eveniment a avut loc in 1991, cand, la Congresul CEB tinut la Canberra, in cadrul uneia dintre sesiunile in plen, au fost inaltate rugaciuni trinitariene eretice in care era invocata de fapt o „zeita a duhului” de sorginte pagana si nu Duhul Sfant al Sfintei Treimi. Astfel de manifestari religioase cu caracter sincretic au mai aparut de-a lungul Congresului, fapt ce i-a determinat pe reprezentantii ortodocsi sa-si exprime obiectiile. „Observatorii” evanghelici au reactionat in mod similar, ceea ce i-a facut pe ortodocsi si evanghelici sa se remarce in mod reciproc in vederea unei posibile aliante protestatare. Doi ani mai tarziu, o mana de oameni, lideri evanghelici si reprezentanti ortodocsi ai Patri-arhatului Ecumenic (i.e., Biserica Ortodoxa a Constantinopolului) s-au intrunit la Stuttgart, Germania, pentru a discuta posibilitatea organizarii in comun a unei conferinte. Impulsul initierii unui dialog ortodox-evanghelic a fost dat si de faptul ca cele doua parti au devenit constiente una de cealalta prin reactia exprimata in Congresul CEB de la Canberra, dar ,totodata, si de recenta cadere a comunismului si afluxul ce a urmat de misionari veniti din occident in tinuturile ortodoxe ale Rusiei si Europei de Est. In aceste parti ale lumii se intensificau tot mai mult tensiunile si ostilitatile dintre ortodocsii nationalisti si misionarii protestanti, care operau pe baza premisei ca sunt putini credinciosi adevarati in acele locuri si isi stabileau astfel ca unul din obiectivele lucrarii lor misionare convertirea crestinilor ortodocsi. Dupa Stuttgart, discutiile si contactele au continuat in special in cadrul oferit de Comi-tetul Central al CEB. In cele din urma, CEB a sponsorizat doua intruniri internationale de dialog intre ortodocsi si evanghelici. Prima a fost gazduita de Biserica Ortodoxa Copta din Alexandria, Egipt, in perioada 10-15 iulie 1995, unde s-au strans patruzeci de participanti veniti din diferite parti ale lumii. Lucrarile acestei conferinte au fost publicate in cartea Proclamming Christ Today. Cel de-al doilea dialog a avut loc la Missions-akademie an der Universität Hamburg, Germania, in perioada 30 martie – 4 aprilie 1998, ale carui lucrari au fost publicate in cartea Turn to God, Rejoice in Hope! Orthodox-Evangelical Consultation. Compo-nenta internationala a intrunirii a inclus reprezentanti din Grecia, Siria, Liban, Egipt, Romania, Rusia, Bulgaria, Albania, Suedia, Marea Britanie, Statele Unite si alte tari. Insa niciuna dintre conferinte nu s-a lansat in ceea ce s-ar putea numi „discutii teologice de esenta”. Mai degraba, ele ar putea fi mai exact caracterizate ca „intruniri relationale” menite in primul rand sa sparga gheata dintre cele doua comunitati si sa cultive buna intelegere intre ele.
Pe langa eforturile acestor organizatii, au fost si alte incercari de di-alog cu o natura ocazionala. In Marea Britanie, dialogul dintre evanghe-lici si ortodocsi este purtat de catre un grup de studiu aflat sub egida ACUTE, comisia teologica a Aliantei Evanghelice din Martea Britanie (cu participarea si a altor foruri evanghelice). ACUTE sponsorizeaza cateva asemenea grupuri care abordeaza probleme teologice relevante. Grupul de studiu asupra Ortodoxiei cauta sa identifice cu claritate gra-dul de convingeri comune si cel al diferentelor, cu referire directa la situatia populatiei evanghelice si a celei ortodoxe din Marea Britanie. Grupul s-a intalnit in perioada 1999-2000 pentru analiza unor lucrari ce vizau probleme de doctrina si spiritualitate, care au fost recent adunate si editate, alcatuind un raport publicat cu titlul Evangelicalism and the Orthodox Church (ACUTE, Paternoster, Cumbria, 2001). Acest raport poate sluji ca stimul pentru contactele ulterioare dintre evanghelici si ortodocsi in Marea Britanie si in alte parti ale lumii. Obiectivul grupului este ca fiecare dintre comunitati sa fie prezentata celeilalte si ca fiecare dintre ele sa inlature o parte din perceptiile gresite si ignoranta cu privire la credintele si practicile celeilalte. Desi participantii la discutii sunt constienti ca intre cele doua comunitati raman dezacorduri fundamenta-le, ei sunt convinsi ca ele au mult de invatat una de la cealalta.