† Andrei,
Din mila lui Dumnezeu,
episcop al Covasnei şi Harghitei
Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,
părintească binecuvântareIubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Aceasta a fost vestea pe care au adus-o îngerii din ceruri oamenilor, în noaptea cea sfântă a Nașterii Domnului Hristos. Ea cuprinde Darul pe care Tatăl cel din Ceruri L-a trimis în lume „Să Se nască și să crească/ Să ne mântuiască”. Niciodată nu a răsunat pe pământ o cântare atât de minunată ca aceea care s-a auzit în văzduhul ce împrejmuia ieslea din Betleem, în noaptea în care Fiul lui Dumnezeu S-a sălășluit printre oameni.

Cuvinte-cheie: –
Preasfinţitul Andrei Moldovan, Episcop al Episcopiei Covasnei şi Harghitei.
Adresă : – Miercurea Ciuc, România.
E-mail : –
E-mail : –