Skip to main content
1-20192019

Dialogul împăratului Manuel al II-lea Paleologul. Context și istorie – Bogdan TIMARIU

Acest articol va încerca să ofere o descriere a contextului și istoriei Dialogului cu un persan, operă literară aparținând împăratului bizantin Manuel al II-lea Paleologul. Voi începe prin prezentarea vieții autorului, subliniind aspectele generale ale activităților și evenimentelor importante din timpul vieții sale, care au avut un impact asupra viziunii împăratului și i-au influențat gândirea, reflectată în propriile scrieri. Acestea vizează în principal starea decadentă a statului bizantin și servitutea față de inamicul turc musulman. Opera cea mai largă a împăratului (textul grecesc publicat în 1966 are 301 pagini), dar neglijată până în epoca noastră de cercetători, Dialogul cu un mouterizes persan în Ankyra Galatiei, este o lucrare deosebit de bogată din punct de vedere literar și tematic, cu un înalt nivel teologic și spiritual, transpusă pe fondul dialogului interreligios dintre un creștin și un musulman. Contextul apariției sale este important datorită faptului că include câteva aspecte care au intrat în atenția publică chiar și în zilele noastre, mai cu seamă în septembrie 2006, când papa Benedict al XVI-lea a citat un pasaj critic din dialog cu privire la Islam. Acest studiu va surprinde aspectele generale ale Dialogului și contextul apariției sale ca relevante pentru înțelegerea rolului său în dialogul interreligios actual.
Cuvinte-cheie: – Bizanț, Manuel al II-lea Paleologul, Islam, dialog, polemică musulmană
Bogdan Timariu este doctorand al Facultății de Teologie Ortodoxă, Sfântul „Andrei Șaguna”, din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Locație : – Sibiu, România
E-mail : – bogdantmr@yahoo.com

DESCARCĂ PDF

Revista Teologica 2019. Toate drepturile rezervate !